Initial vroiam sa vorbesc despre profesoorii mei. I-am enumerat scurt in minte, am facut un fel de ordine a importantei lor pentru mine, pe care am schimbat-o rapid, dupa 2 minute, nu mi se parea just sa fie unul in fata celuilalt, dar nici toti la gramada. Initial ma limitasem la scolile (prea) generale si liceu, dar mi-am adus aminte de un profesor din universitate, care-mi place foarte mult, vorbeste foarte frumos, dar lasa impresia ca nu are timp pentru mai nimic. Nu ii dau numele, il numesc M. – daca citeste aici e bai mare.
Bun, si amintindu-mi de M., am incercat sa rememorez si faze interesante ce l-au avut ca subiect (sau pe undeva prin ele). M-am oprit la una, delicioasa, care cred ca l-a ofticat destul de puternic la momentul respectiv :D
Eram prin anul 2 de facultate si am hotarat cu Ghita, Ana si Ada sa facem o iesire de weekend pe undeva pe langa Timisoara. Am zis “Hai la Timis, dar nu in locurile unde merge toata lumea”.
Daca la Sag, pe malul Timisului, in partea de sud a Timisoarei gasesti vara la orice ora cateva zeci de masini si mult-multi oameni, in aval de Timisoara nu e nimeni. Nu ne-am postat aproape de vreun sat, ci undeva cam la dracu’n praznic, in mijlocul campului. Partea maro era ca pe malul nostru nu era nici un pom pe raza de vreo 2 kilometrii, cortul a stat la soare, noi la fel – asa ca ne-am intors rosii ca (d)racii de acolo. Cum eram in mijlocul pustietatii si nu aveam nimic mai bun de facut decat sa ne prajim la soare si sa bem, eu am ales varianta cu imbatatul. Aveam tuica si bere in prostie, 2 litrii, respectiv un bax cu 6 sticle de 2l de bere :D Tot de atunci e si anotologica faza de la intoarcere cu “bah, mie-mi miroase a tuica”, desi nu era picior de om sau asezare omeneasca decat hat-departe.
Si cum ne matoliseram noi toti in prima seara, era un pic trecut de miezul noptii, ce ne-a venit? Hai sa dam telefoane si sa aratam tuturor ca ne simtim bine. Aveam pe atunci un abonament de Orange cu vreo 250 de minute moca in retea, dupa 8 seara. Am alcatuit o lista scurta (lunga, de fapt) din agendele noastre cu numere de Orange – colegi, prieteni, etc. Pe toti i-am sunat cu numar necunocut si am inceput sa spunem tampenii, sa radem si sa tipam. Toti erau socati, ce mama zmeului ne venise noua sa sunam a ora aia. Eram beti, ce dreq? Si cum asta nu a fost destul, mi-a venit mie ideea: “Baaaah, eu am numarul lui M. hai sa-l sunam si pe el si sa facem ca in reclama la Bud”. (de asta am cativa prieteni care se sperie cand spun “mi-a venit o idee”) :D Zis si facut, formam numarul si sunam, dupa ce ne-am sigurat de vreo 2 ori ca e asunsa identitatea noastra.
Trrrr, Trrr, raspunde.
El, solemn, ca un adevarat profesor universitar ce este:
“Alo, da”
Noi, pasand telefonul de la gura la gura:
“Whaaaaaazuup. Whaaaazuuuuup. Whazaaaaaazup”
M., socat:
“Alo, cine e?”
Noi, spargandu-ne de ras:
“Whazup. Whaaaaaazuup. Whaaaazuuuuup. Whazaaaaaazup”
Consternat, inchide telefonul. Noi radem, tavalindu-ne pe jos, in continuare.
Luni sau marti la facultate, curs cu el. M., mai in gluma, mai in serios: “M-a pus dracu’ sa-mi dau numarul de telefon la studenti, sa vedeti ce mi-au facut…” Noi eram singurii care radeam dinainte de a incepe sa povesteasca…
