Scrie esee sau romane filozofice.
Scrie editoriale in reviste sau ziare tiparite.
Fa-ti emisiune TV in care sa vorbesti de unul singur.
Fa-ti blog si inchide comentariile.
26 articole care contin Filozofia de noapte
NOTA: Pe aceasta pagina vei gasi doar un fragment din articol, fara imagini, pentru articolul complet click pe titlu. (Ordonarea e dupa data)
Daca vrei sa ai in totdeauna dreptate…
De ce se uita oamenii la telenovele?
Nu pentru minunata regie, nici pentru scenariul amuzant si lungit pe zeci de episoade, nici macar pentru figura vesnic trista a actritelor, care probabil au invatat sa arate la fel si in realitate, nu, ci pentru ca oamenilor le plac dramele.
Ce e culmea? Oricat de proasta ar fi o telenovela se vor gasi cativa care sa o urmareasca, iar oamenii aia nu sunt neaparat prosti!
Din fericire pentru telenovele, oamenii care le urmaresc au destula fantezie pentru a umple golurile dramelor afisate pe ecran. Fantezia face ca dramele sa fie completate cu bucati din viata lor, astfel ca se pot identifica in personaje si isi pot privi bucati din propriile drame, dar fara sa fie afectati. Fiecare privitor vede altceva intr-o telenovela, se identifica cu un alt personaj – de aia si exista cu zecile: sa ai de unde alege.
E mai usor sa privesti drama altuia, sa te identifici cu ea si sa speri ca intr-un oarecare episod sa o vezi rezolvata, decat sa incerci sa-ti traiesti propria viata, cu propriile drame si sa lupti intru rezolvarea lor.
Bun, se naste o alta intrebare: de ce ai vrea sa traiesti viata altuia, intr-un fel de fantezie cu bucati din viata reala, identificandu-te cu un oarecare personaj plangacios? Simplu. Din comoditate, e mai usor sa te minti ca vei invata ceva dintr-o drama, daca o traieste altul pentru tine.
Aprobarea ca masura a succesului
Marti la Toastamasters am invatat o lectie mare, cu aplicabilitate extinsa. O membra a clubului, Maria Tomescu, a tinut un intreg discurs (“Eu pot sa-mi depasesc limitele”) legata la ochi, tocmai pentru a trece peste ceea ce numea ea nevoia naturala de de aprobare din partea celor din jur si frica ei de insucces in absenta ei.
Nu mi s-a parut mare lucru in prima faza sa vorbesti legat la ochi, dar cu cat m-am gandit mai mult la ideea din spatele discursului si a actiunii ei, cu atat mai tare mi-am dat seama cat de importanta este aprobarea pentru individ.
Desi in cadrul unui discurs ai nevoie doar de un zambet binevoitor din sala si de o miscare afirmativa a capului din partea unui ascultator pentru a-ti da seama ca esti pe aceasi lungime de unda cu audienta, acele aprobari sunt extrem de importante.
Se zice ca succesul este in primul rand de ordin moral si tocmai pentru a mentine tonusul mental e nevoie de acele confirmari. In aceasi masura este adevarat ca o serie de oameni nu au nevoie de aprobarea celor din jur, se numeste ca sunt siguri pe ei, dar siguranta nu vine decat in urma unei serii de reusite sau aprobari (ale calitatilor, ale actiunilor intreprinse etc.) mai mult →
Acel bun sfarsit
Cum spuneam si mai demult: toata lumea are idei (ma rog, exceptand idiotii). Mai complicata este materializarea ideilor in ceva concret, dar nici startul nu este greu, cu vointa, cunostintele si resursele necesare, cu adevarat greu e sa duci ceva la bun sfarsit.
Zilele trecute imi spunea cineva mai mult in gluma “Si daca pun punct si zic sfarsit, nu inseamna ca am dus la bun sfarsit ceea ce am inceput?”. Daca iti aduce o satisfactie finalul respectiv si daca te simti implinit ca individ pentru ca ai reusit sa faci ceea ce ti-ai dorit, da, altfel se numeste ca ai renuntat ori ca ideea initiala nu avea o finalitate, o tinta, o masura a succesului ei.
Ideile incomplete, nerumegate destul nu vor aduce niciodata “o mare satisfactie”, ci eventual mici placeri pe masura ce se materializeaza si se dezvolta. De ce? Tocmai pentru ca sunt incomplete si nu au un final stabilit, in consecinta nu vor ajunge niciodata la acel bun sfarsit.
Un pic de filozofie despre scrisul electronic
Scrisul electronic (sau cum s-ar putea numi actul asta al scrierii pe calculator, memorat pe un format electronic, afisat musai pe ecran) am impresia ca ne omoara abilitatea de a ne exprima frumos/cum trebuie. Suntem fortati de serviciile/aplicatiile/programele pe care le folosim pentru a comunica sa reducem informatiile comunicate la strictul necesar, sa nu ne mai exprimam in fraze si propozitii cursive, ci doar in propozitii scurte, cu minimul de cuvinte necesar.
Se poate numi ca suntem mai eficienti comunicand mai multe informatii in mai putine cuvinte, dar o sa ajungem sa nu mai stim sa ne exprimam si in alt mod, daca nu exersam.
Twitterul are o limita de 140 de caractere, care pare mai mult decat suficienta pentru majoritatea utilizatorilor – cei care se apropie de limita de caractere in mesajele trimise sunt considerati plictisitori sau obositori.
Pe Yahoo Messenger (sau orice alt program de instant messanging) nu are nimeni chef sa citeasca ecrane intregi de text si nimeni nu are timp sa scrie atat de mult oricum – schimbul de replici e de multe ori prea rapid pentru a permite o discutie elaborata.
Pe bloguri nu se mai scriu texte lungi, ca nu le mai citeste nimeni. dono spre exemplu scrie in acceptiunea multora texte medii-lungi, dar cu toate astea cele mai lungi texte scrise de el sunt mai scurte decat compunerile pe care tin minte ca trebuia sa le scriu in clasa a 5-a la romana, pe verificate.
Pe forumuri cele mai multe mesaje sunt alcatuite, ca si comentariile pe bloguri, din cate o fraza.
Pe siteurile sociale/de scocializare (hi5, myspace, facebook, altele) comunicarea e si mai “crunta” – se rezuma la cate o replica, de cele mai multe ori alcatuita dintr-un singur cuvant.
Eu zic sa ne ingrijoram.
PS: Dau un 6-pack de Tuborg (il trimit si prin posta) celui/celei care-mi scrie cea mai lunga fraza intr-un comentariu aici pe blog. Nu cel mai lung comentariu, ci cea mai lunga fraza.
Vezi si cautarea: Filozofia de noapte
Autor: Dan - Lucian Stefancu
(pro)blogger si web developer. Absolvent de jurnalism. Mare povestitor. Mare iubitor. 1,78m. 26 de ani. Timisoara
dan@deceblog.netUrmareste-ma
prin RSS prin Email pe Twitter
Replica zilei
Sună a banc, dar nu e:
- Văd că ești irascibil.
- Nu sunt irascibil.
- Hai că vorbesc cu altcineva, că văd că ești irascibil.
- Nu sunt irascibil!
- De ce ești nervos?
- Pentru că îmi tot spui de 10 minute că sunt irascibil.
- :))
