Se stie ca barbatii sunt prieteni cu televizorul. In orice barbat salasluieste un pui de Al Bundy. Oricat ar spune ei ca nu s-au uitat de ani de zile la el, macar in fuga tot l-au zarit pe marginea dulapului-masa pe care e asezat, la vreun meci important, campionat de snooker, raliu sau documentar despre rachete.
Ma gandeam astazi deschizand televizorul din camera, de fapt, mint, n-am televizor in camera, doar un TV-tuner, revindind: ma gandeam ca cea mai nasoala chestie care i se poate intampla unui barbat e sa asocieze un canal TV cu o femeie, cu o prietena, cu o fosta prietena. Asocierile astea sunt grave. Orice ai face dupa, cand ruleaza programul respectiv te vei gandi la ea, iar asta in contextul vreunei inimi farmate sau asa ceva e grav, tinde spre foarte grav. Azi am deschis pe Animal Planet.
Dar nu asa, sute de comentarii spam pe zi.
Si-a amintit fosta prietena de mine si a trimis o armata de robotei sa-mi vanda toata viagra de pe lume, s-o fi gandit ca fara ea nu mai functioneaza nimic?
Damn, nu stiam ca e asa buna, cred c-ar trebui sa-i dau un telefon.
Vorbeam si intr-un post precedent despre orgoliu sau despre orgoliul prost, prost inteles sau poate absurd. Da, al meu e maaaaare, foarte mare, poate prea mare, e atat de mare incat devine de-a dreptul prostesc si ma orbeste. Stiu ca nu e bine, ca nu suna firesc si nici la moda. Stiu ca in ochii unora denota prostie. Intr-o oarecare masura mi-o asum. E a mea!
Stiu ca cei din specia mea (barbatii, in speta) tind sa nu-l mai aiba (orgoliul) dupa ce se angajeaza la o multinationala unde nu au voie sa aiba nici macar pareri, stiu ca tinerii sunt mai nou invatati ca regulile sau procedurile primeaza in fata orgoliilor, a gandirilor, a logicii, si in general a TOT.
Nu m-am angajat intr-o multinationala, am refuzat gandul cu totul, nici intr-o corporatie, nici macar intr-una din aia mai mica, romaneasca, tocmai pentru a nu ma lovi de un divort prea rapid de companie.
OK, revenind la subiect: orgoliul. Nu stiu la cata lume am spus pana acum, dar am pretentia ca pe blog sunt liber, asa ca scriu aici.
mai mult →
In cel mai bun caz nimic, iar in cel mai rau o despartire.
Si intrebare suplimentara – cine iese castigat? Pai, in principiu nimeni, dar ca idee – cel care reuseste sa joace cel mai bine rolul nepasatorului sarcastic.
De data asta se pare ca nu sunt eu :)
PS: zicea cineva ca posturile scrise in plin proces de despartire imi ies cel mai bine. In mod paradoxal de data asta nu ma bucur de laude :)
Mi-am uitat un tricou negru, simplu, la fosta. A zis ca mi-l trimite prin curier. I-am zis sa-l arunce daca nu pot sa mi-l recuperez pe cale naturala. Nu, ca nu se cade, ca ea mi-l trimite si discutii filozofice vreo 2 zile pe tema asta. OK. Ii dau adresa exacta de acasa (ca nu stia unde stau :D) si a ramane stabilit. Intre timp, despartiti fiind, imi mai spune niste tampenii, decid sa nu mai raspund la telefoane.
In replica, primesc sms socant: mai mult →
Bloodhound Gang canta, e usor de ghicit stilul de versuri. Se declara melodia zilei tocmai pentru ca fosta mea prietena se va oftica auzind-o. :))
Melodia e al treilea extras pe single de pe albumul Hefty Fine din 2005, dar nu a beneficiat si de un videoclip. Varianta de mai sus e un live de la Rock am Ring 2006.
versurile sunt gresite pe alocuri, cine are sugestii de transcrieri mai bune sa se zbata intr-un comentariu
Versuri Bloodhound Gang – No Hard Feelings
mai mult →
Ma gandeam astazi la un mod nou de a privi ginta femeiasca si nu incerc deloc sa fiu misogin de asta data.
In mod normal barbatii vad femeile din jur drept: bune, a’ dracului, misto, de treaba, nasoale, proaste, simple, rele si multe alte calificative extrem de simple, reduse la cate un cuvant de cele mai multe ori. Le pivesc (fie si in fuga), discuta cate 2 minute cu ele si bang! le catalogheaza dupa prima impresie. Place ori ba, argumentat cu un singur atribut. E o abordare total gresita.
Nu la asta ar trebui sa se gandeasca un barbat cand vede o femeie sau cel putin nu la modul atat de simplist. In niciun caz nu trebuie sa o vada asa de simplu in cazul in care a decis ca-i cam place tipa. mai mult →
Deci: doua foste prietene (like… girlfriends) in aceasi poza, una langa alta. Mai mult, cica se si inteleg bine. Nu va spun ca vin si din colturi opuse ale tarii… cam 900 de km distanta intre orasele lor de origine. Mai lipsea sa se tina de mana. :))
Pff, mica e lumea asta.
Nu stiu altii cum sunt, dar mie asa imi vine cateodata sa fac publice chestiuni extrem de personale, care ma macina, ori poate ma deranjeaza sau, dimpotriva, care ma incanta, dar la modul extrem de sincer. Genul ala de lucruri despre care unii spun ca ar trebui tinute doar pentru tine, ori poate pentru un prieten foarte apropiat. Eu nu sunt asa, uneori nu ma satur sa spun doar prietenilor, parca nu ma pot elibera pana nu spun tot, tuturor. Imi vine sa le spun necunoscutilor, sa spun pe blog, sa-mi dau cumva in vileag cate o traire, cate un sentiment, cate o idee apasatoare.
Bun, ar spune unii, dar nu asta e rolul blogului, sa poti sa spui tot, sa fie jurnalul tau? Este si nu este. Toata lumea, toti expertii in relatii publice sustin ca exista si o limita pentru sinceritate, o limita pentru ce ai putea pune pe blog, o limita pentru ce ai putea spune public, doar tine de imaginea ta. Ei bine, da, se pare ca exista.
E adevarat ca sunt multe bloguri personale pe la noi, dar amuzant e faptul ca mai toate sunt mincinoase. mai mult →
Loading ...
