Multa vreme am crezut in casatorie. Poate era mai in gluma sau mai in serios, dar ma gandeam la casatorie ca la ceva sacru. O legatura in fata divinitatii (oricum s-ar numi ea). Am crezut intr-o unire sufleteasca pecetluita de o oarecare divinitate. Un juramant pe bune. Nu puneam eu mare pret pe religie, dar era ceva in ce imi placea sa cred.
Marea mea iubire a ales sa se casatoreasca. Erm. Cu altul. M-am prefacut ca am inteles motivele si am acceptat, oricum eram prea tanar sa inteleg. Nu stiu daca ea intelesese sau nu. Dar am suferit. Am plans si am blestemat. Am urat tot ce inseamna neam femeiesc si am blestemat din nou. Am blestemat inca o data si am injurat mai apoi.
A trecut mult timp de atunci. Cat? Destul. Destul incat sa rad de ca mi s-a intamplat si sa iubesc multe alte femei intre timp.
Unde vreau sa ajung? Mi s-au desfiintat toate conceptiile vizavi de casatorie in momentul in care m-am iubit cu ea o ultima data si mi-a spus ca in doua zile se casatoreste. Tot ce era sacru, tot ce trebuia sa sune sfant s-a dus pulii intr-un ultim orgasm. Pur si simplu. Aaaaah. Gata. mai mult →
