NOTA: Pe aceasta pagina vei gasi doar un fragment din articol, fara imagini, pentru articolul complet click pe titlu. (Ordonarea e dupa data)
O întrebare serioasă:
Cum calculezi dacă merită investiția de timp în automatizarea unui feature?
Asta ținând cont că (aproximativ) același lucru poate fi făcut și manual, poate mai bine, în unele cazuri, dat fiind factorul uman, dar greoi și încet când volumul crește.
Concret
Mă gândeam să fac o selecție automată de articole/posturi apreciate (și probabil bune) de pe blog luând în calcul (în ordinea asta): mai mult →
El e Moise. Sau Johnny. Sau Ion Moise Badulescu după viitorul buletin, că are doar 12 ani. L-am adoptat în campania BCR Speranțe.
Are o voce de excepție, a fost premiat în 2009 cu 8 trofee la festivaluri naționale și internaționale pentru copii și este câştigătorul din acest an al Premiului Radio România Junior, în cadrul celei de-a opta ediţii a Galei Premiilor Muzicale oferite de Radio România Actualităţi.
Este din Mioveni, unde locuiește cu părinții lui și alți doi frați. Singurul venit al familiei este al tatălui, mama fiind șomeră și cu probleme medicale. Succesul lui Moise i-a determinat pe părinți să împrumute bani pentru a acoperi lecțiile de canto și participarea la diverse competiții, dar acum cheltuile lunare au devenit copleșitoare.
Campania BCR Speranțe, aflată la ediția a doua, își propune să ajute tinere speranțe, 15 la număr, cu talent muzical ce provin din familii sărace, ce nu-și permit studiile muzicale.
Bun. L-am adoptat. Vreau să-l ajut. Acum nu știu exact ce să fac. Am nevoie de idei.
Pe 15 noiembrie, are loc Gala BCR Speranţe, unde Johnny va câta alături de cei 11 colegi din proiectul BCR Speranțe.
UPDATE: Johnny a fost superb la spectacol. Bravo!
Ne-am întâlnit după Gală și am stat puțin de povești. Mi-a făcut cunoștință și cu mama lui. Tremura încă de emoții după ce-și văzuse copilul drag pe scena Sălii Polivalente. Am povestit cu Johnny despre viitorul lui ca interpret și mi-a mărturisit că e mândru să fie susținut și să-și vadă numele pe blogurile fruntașe ale țării. Vrea să cânte și să știe lumea despre vocea lui.
Cum îl poate susține lumea? Cumpărând CD-urile BCR Speranțe.
Încă o dată: Bravo, Johnny.
Cele mai multe bune idei îți vin dimineața între 5 și 8, indiferent dacă abia te-ai trezit sau nu ai apucat să dormi.
True story.
Citind o poveste mica pe un blog mi-am amintit cumva nostalgic de orele de limba si literatura romana din liceu. Povestii ii lipsea deznodamantul, era cumva lasata in aer in punctul culminant si transata cu o concluzie fara sa fi ajuns si cursul actiunii undeva.
Legatura cu orele de romana din liceu? Mi-am amintit brusc de momentele subiectului operei literare. Expozitiunea, intriga, desfasurarea actiunii, punctul culminant si deznodamantul. Ah, dulci momente, pe care (acum imi dau seama ca) le intelegeam asa de putin pe atunci. Le intelegeam strict teoretic. Puteam sa le recunosc in naratiunea cuiva, dar nu ma gandeam daca si cum m-ar putea ajuta vreodata sa le stiu.
Ce frumos ar fi fost daca in locul celebrelor compuneri (nu stiu, se mai practica?) as fi scris pe blog, invantand cum sa pun in practica toate cele invatate, toate micile si marile teorii literare, toate regulile gramaticale din cartea lui Metea, pe care iubeam sa le urasc.
Ma gandeam acum: cred ca am putea sa ne ducem si in aceasta directie cu Scoala de Blog, avand in vedere succesului episodului pilot din Recas, cu elevi de liceu. Un fel de editie de durata mai lunga, un fel de parteneriat cu profesorii de limba romana dintr-un liceu, pe care sa-i sustinem intr-un fel de proces educational activ, cu un instrument nou la indemana: blogul.
PS: Imaginea nu are nicio legatura cu postul
Sincer, am vrut sa pun tot articolul dupa tagul “more”, astfel incat sa-l vada intreg doar aia 250 de oameni abonati la feedul full. Dupa “more” urma o poza de gen “hahaha (hahaitul basescian) – credeti ca dupa reguli merge?”, atat. M-am razgandit. Tema merita nitel mai multa atentie.
OK. Exista reguli si regulile sunt bune. Nu incape indoiala.
Regulile sunt spuse/emise de oamenii care sa pot sa le creeze. Regulile sunt spuse de oameni cu experienta, oameni care au reusit sa vada ce e ala succesul si ce e ala esecul, oameni care au reusit sa faca ceva ce conteaza – vorba lui Adrian Soare: aia care nu stiu ce e esecul nu au cum sa stie nici ce e ala succes. Regulile sunt facute de oameni care au experimentat.
Dar, ba, oameni buni. Regulile sunt reguli, nimic ma mult. Regulile nu sunt retete de succes! Sunt doar cateva idei canalizatoare. Sunt, daca vreti, niste directii generale. Regulile, mai ales pe interneti, nu omoara creativitatea, identitatea, cel putin nu ar trebui, regulile duc creativitatea spre o forma care o poate pune in valoare.
Regulile sunt facute, cumva, ca sa puna creativitatea in valoare, sa-i dea o dimensiune, o forma. Fara exercitiul personal, fara spiritul creator regulile sunt nimic. Sunt ca “reteta” americana: corporatie, 9 ore de munca cu una pauza de masa, SUV pentru familie, casa cu 6 camere in suburbie, o plasma de 120” si o pensie cu asigurare medicala. mai mult →
Vezi si cautarea: Idei
(pro)blogger si web developer. Absolvent de jurnalism. Mare povestitor. Mare iubitor. 1,78m. 26 de ani. Timisoara
dan@deceblog.netUn tip și o tipă, cuplu, la mare. Tipa vrea la nudiști, tipul nu. După două zile de dezbateri, sătul de atâtea discuții tipul decide să se dezbrace. Cum avea fund de bebeluș, nevăzut de soare, seara, dezastru! Arsuri pe organe cum n-a mai văzut nici Simona Senzual în întreaga-i carieră.
- Dragul meu, nu dispera, ştii foarte bine că pentru arsuri e foarte bun iaurtul, aşa că mâine își cumpăr eu un pahar şi să te dai cu el.
Bun. Zis și făcut. A doua zi pe plajă, tot la nudişti, de durere, tipul cu pula-n pahar. O gagicuţă îl fixează continuu. Enervat, după ore bune de atenție insistentă merge la ea:
- Ascultă, domnişoară, deja mă simt prost că mă fixezi de atîta timp. De ce te uiți doar la mine, de parcă n-ai mai văzut pule? Uităte-n jur, sunt pule cîte vrei!
- Domnule, te rog să mă scuzi că sunt așa interesată. Pule am văzut o mulțime, dar niciodată n-am vazut una cum se încarcă…
via fulgerica
