59 articole care contin Idei

NOTA: Pe aceasta pagina vei gasi doar un fragment din articol, fara imagini, pentru articolul complet click pe titlu. (Ordonarea e dupa data)

O replica optimista

Acum cativa ani un prieten de-al meu avea o replica (de agatat cred):

Ba, nu sunt frumos, dar sunt simpatic

Da, nu suna rau, tipul era simpatic, dar partea cu frumusetea nu suna bine, trada pesimism in felul in care ar fi fost privit de ceilalti sau o oarecare neincredere in sine, asa ca i-am sugerat o versiune mai optimista a replicii:

Ba, nu sunt urat, dar sunt simpatic

Suna altfel :) Daca tot te lauzi, macar fa-o bine

(9 comentarii)

Ce fac cand sunt lipsit de inspiratie

Scriu pe blogul asta de aproape 3 ani de zile, in 13 iunie se implinesc fix trei ani. Am publicat bine peste 2000 de posturi in tot acest timp. Media de articole publicate pe zi depaseste pe toata perioada cifra 2. Am avut momente mai bune si mai proaste, mai fertile sau mai putin fertile, mai filozofice sau mai serioase, mai amuzante sau chiar triste. Nu am scris doar posturi senzationale, am publicat si prostii, am si gresit mult. Nu am fost tot timpul inspirat si nu am avut tot timpul cel mai grozav chef de scris. Daca ar fi sa ma intrebe cineva daca am scris mult pe blog i-as spune ca nu, nu am scris mult, am scris FOARTE mult.

Cu toate astea, numarul comentariilor se ridica undeva la 30,000, ceea ce arata o medie de 15 per post. Poate pentru unii nu e mult, dar cert nu e putin. Nu pentru a da motiv de comparatie am scris cifrele de fata. Ce vreau insa sa arat prin numarul asta e ca am reusit sa starnesc oaresce reactii prin posturile publicate, am reusit sa incit prin ceea ce am scris, am reusit sa fac lumea interesata.

In tot acest timp numarul cititorilor mi-a crescut constant, am ajuns sa am 1000 de abonati la feedul partial si peste 200 la cel complet, deci oameni care ar vrea sa-mi citeasca fiecare articol, iar asta fara sa am o institutie in spate, un site mai mare, un frate mai mare, care sa ma apere si sa ma sustina. S-au abonat pentru ceea ce am scris.

Concluzia ar putea fi ca per total am scris bine si am reusit sa pastrez atentia unor oameni si chiar sa atrag si atentia altora. Cum a fost? Hmm, daca ma gandesc bine: GREU! Si aici ajungem la titlul postului:

De ce a fost greu? Pentru ca nu am fost tot timpul inspirat

Cum ziceam si in primul paragraf: am avut momente mai bune si mai proaste, cu multa inspiratie si cu putina. Dupa ce dedici unei activitati atat de mult din timpul tau nu o poti lasa de izbeliste doar pentru ca simti ca nu ai inspiratie, chiar daca a inceput ca o pasiune si doar in timp a ajuns sa te acapareze. mai mult →

(4 comentarii)

Ideile sunt idei

Ideile nematerializate, nescrise si nerostite raman pur si simplu idei, nu conteaza pana in momentul in care se transforma in acte.

Idei are toata lumea. Puterea de a le transforma in ceva – nu.

(15 comentarii)

Youtube – la moda in prezentari

Nu ma pot hotari – e lipsa de imaginatie sau lipsa de abilitati de comunicare sa folosesti o puzderie de filmulete de pe Youtube intr-o prezentare?

Daca faci referire la un clip celebru e destul sa lasi linkul sau titlul. Sa rulezi filmuletul e pur si simplu pierdere de timp. Daca te adresezi unui public pasionat de online, sigur il va fi vazut, iar daca te adresezi unor oamenii fara legatura cu noutatile si viralele – nu mai are sens sa-l prezinti.

Daca vrei sa exemplifici ceva printr-un clip de pe Youtube inseamna ca nu esti un comunicator suficient de bun sa expui o idee in propriile cuvinte si mai bine ai schimba abordarea prezentarii. mai mult →

(5 comentarii)

Stiai ca… vreau sa fac un serial de tehnologie?

Ma gandeam sa incep un mic serial saptamanal cu Stiai ca… legat de tehnologie si comunicatie, cu cateva informatii explicate scurt si cu link/uri de documentare aprofundata, sa apara in fiecare sambata.

Nu am idee cat de spectaculos ar putea fi, neavand idee de cunostintele cititorilor in materie de tehnologie si comunicatie, dar sper sa ofere ceva informatii noi.

Idei? Propuneri? Ceva feedback negativ de oferit la idee?

Sa le astept abia dupa primul episod? :)

(14 comentarii)

Vezi si cautarea: Idei