Uite ca mi-e dor, trebuie sa-mi fie si mie dor de ceva nu? Sincer, chiar imi e.
Mi-e tare dor de serile de vara din fata casei de la sat, cu sora-mea, cu Osi si Amalia, cu Gabi si Rodica, cu Ote si Mirela, cu Pavel Cioc si Vasi, cu Tuca si Oana, cu Andreea si Mariana, Flavius si Chistoc, cu Petra si Nelu, cu Gavrila si Viorica, cu Dan si Florin, cu Pavel si Cristi, cu povestile si jocurile pe care le inventam, cu pedepsele si provocarile din miez de noapte, cu rastele si muzica ce se auzeau din partea cealalta a satului. Ce nebunie…
Mi-e dor si de prietenii din Caransebes. De Mihai si iarasi de Gabi, cu calmul lui imperturbabil la mistourile noastre. De gagicile noastre si de gagicile lui, de profesori ticniti si de pedagogi ai dracului. Hehe, ce vremuri…
Imi e dor si de LEGO, mai mult →
