NOTA: Pe aceasta pagina vei gasi doar un fragment din articol, fara imagini, pentru articolul complet click pe titlu. (Ordonarea e dupa data)
Acum cativa ani un prieten de-al meu avea o replica (de agatat cred):
Ba, nu sunt frumos, dar sunt simpatic
Da, nu suna rau, tipul era simpatic, dar partea cu frumusetea nu suna bine, trada pesimism in felul in care ar fi fost privit de ceilalti sau o oarecare neincredere in sine, asa ca i-am sugerat o versiune mai optimista a replicii:
Ba, nu sunt urat, dar sunt simpatic
Suna altfel :) Daca tot te lauzi, macar fa-o bine
In ultima vreme ma trezesc devreme din proprie initiativa, dar asta nu inseamna nu urasc sa fiu trezit de altii. Nu stiu daca sunt oameni care sa nu urasca trezirea fortata. Ehe, tocmai pe asta ne bazam prin liceu cand ne distram cu trezirile.
Clasa a 10-a si a 11-a am facut-o in Caransebes, am stat in internatul liceului. Coleg imi era intr-o vreme Popa Serifu’ Gelu, cu el cred ca era cea mai mare distractie.
Tipul era ciudat, dar se lua foarte tare in serios, la 22 de ani se gandise ca vrea sa se faca popa si s-a apucat de teologie, terminase ceva scoala de meserii. Era prin clasa a 11-a la seminarul teologic cand l-am cunoscut eu.
Gelu avea pe la ora 6 jumatate dimineata rugaciune obligatorie in capela sau la biserica, pentru asta trebuia sa se culce seara undeva in jur de 10 sau mai devreme. Oricum, somnul era totul pentru el. Dormea de nu era adevarat. Ziua, noaptea, cand apuca. Ii mai spuneam cateodata “ba, Gelu, tu dormi ziua ca sa te poti odihni noaptea?”.
Internatul era organizat intr-un fel de apartamente: doua camere cu cate 2 paturi, un hol mic si o baie la fel de mica atasata. Intr-o camera dormeam eu si Gelu, in celalta Mihai si Gabi. Gelu era “dusmanul comun”, tinta predilecta pentru misto-uri si teste de metode de trezit. De obicei il lasam pe Gelu sa adoarma si stateam toti in cealalta camera. Dupa ce adormea Gelu incepea distractia. Intram incetisor in camera: mai mult →
Ma tot gandesc de azi dimineata daca sa imi mai bat capul sau nu, daca sa fac ceva sau sa ignor, daca sa scriu sau nu, daca sa ma complac sau sa lupt, daca sa ma revolt sau sa ma resemnez, daca sa ma enervez sau sa zambesc – nu am ajuns la vreo concluzie clara, inca sunt ametit de atatea idei. Aparent mi-au lut 3 ore ca pot scrie fraza precedenta si sa recunosc ca sunt buimacit.
Dis de dimineata am descoperit cateva lucruri, aparent nesemnificative, dar care instantaneu m-au facut ma fac sa ma simt si mic, si prost, si fraier, si neinitiat, si orb, si adormit, si in multe alte feluri. Ce naiba ai descoperit?, ma intreba un prieten. Nu mare lucru – dimensiunea nesimtirii unora, capacitatea cu care fura fara sa schiteze vreo urma de regret sau… Nici nu stiu cum anume sa descriu.
E irelevant ce am descoperit concret, sunt irelevante personajele si numele in discutia de fata, ori in discutia mea avuta cu mine, e vorba de principii. Nici nu mi-am dat seama pana acum ca as putea fi unul dintre oamenii guvernati de principii, nici macar nu mi-am dat seama ca le am atat de adanc inradacinate in minte si in creier decat in momentul ala, momentul in care am descoperit ca altii nu le au. mai mult →
Nici nu stiu cum anume sa incep. Poate m-am nascut prea devreme sau, dimpotriva, prea tarziu, dar chiar simt ca traiesc intr-un timp nepotrivit. Cumva nu ma integrez, nu ma potrivesc intre oamenii din jurul meu. Nici nu stiu daca tine de “romanismul” atat de invocat de altii sau doar de timpuri.
De ce zic asta? Pentru ca ma enerveaza pana la furie lipsa de politete si nesimtirea cu care defileaza public unii. Ma calca neobisnuit de puternic pe nervi lipsa de respect. Sigur, trebuie sa marturisesc, e ceva straniu cu mine, pentru ca nu vad ca oamenii din juru-mi sa fie afectati in acelasi hal ca mine. Am impresia ca e ceva nou, ce tine de modernitate, dar sa ma tai daca pot intelege modernitatea asta si lipsa ei de respect pe care o aduce.
Eu am fost invatat de mic sa fiu respectuos, sa salut lumea, sa fiu politicos, am citit ABC-ul comportarii civilizate si am invatat cateva notiuni care am impresia ca sunt absolut straine oamenilor de astazi. Ca de exmplu ce e aia stima si care e diferenta intre respect si lipsa de respect.
Aparent niciunde. Nu, nu sunt de acord. Poate prioritatile isi schimba aparent ordinea, poate scopul blogului a fost deja depasit.
Hei, o noutate: exista loc de mai mult, in totdeauna. Exista ceva de depasit oricand. Cum reusesc batraneii aia mici si albi sa mearga la piata impreuna, tinandu-se de mana, dupa 50 de ani de casatorie? Se reindragostesc unul de altul de sute de ori, in fiecare an, de zeci de ani. Oricat de bine s-ar cunoaste isi mai impun de fiecare data cate o limita pe care sa o depaseasca. Asta le aduce satisfactie, multumire si le da puterea de a continua.
Pasiunea nu moare. Pasiunea pentru scris, pasiunea pentru lucrurile care te-au facut sa scrii. Exista oameni care nu stiau sa scrie pana sa aiba un blog. Oamenii pasionati de cate ceva. Oameni pe care pasiunea i-a invatat sa scrie. Iar daca pasiunea moare – se reinvie. E simplu. mai mult →
Vezi si cautarea: Oameni
(pro)blogger si web developer. Absolvent de jurnalism. Mare povestitor. Mare iubitor. 1,78m. 26 de ani. Timisoara
dan@deceblog.netSună a banc, dar nu e:
- Văd că ești irascibil.
- Nu sunt irascibil.
- Hai că vorbesc cu altcineva, că văd că ești irascibil.
- Nu sunt irascibil!
- De ce ești nervos?
- Pentru că îmi tot spui de 10 minute că sunt irascibil.
- :))
