Urasc să amân lucruri și urăsc amânările în general, dar cu toate astea sunt un adevarat campion al amânărilor. Daca ar inventa cineva o disciplină sportivă bazată pe arta (?) amânării, aș fi de talie internațională.
În dimineața asta. Mă trezesc frumos la ora 10. Nu foarte devreme, dar nici târziu, conform planului. Ridic o sprânceană și apoi strâmb din nas imaginându-mi că afară e cel puțin la fel de frig ca ieri și vocea interioară imi șoptește: încă 5 minute de somn. Rezultatul? Am adormit la loc instantaneu. Și am mai dormit 4 ore!
Da, sunt dulci alea cinci minute, aproape la fel de dulci cum erau în clasele primare, când trăgea mama de mine câte 20 de minute în fiecare dimineață ca să ajung la școală la 8. Noroc că era școala aproape și trezitul începea (doar) la ora 7. mai mult →
