Exista baruri si restaurante atat de speciale incat iti e frica doar sa le rostesti numele public, sa nu se umple de lume si sa se strice.
Sunt ca niste mici secrete pe care nu ai putea sa la mai dezvalui nimanui, pe care nu ai vrea sa le imparti cu nimeni. Genul ala de secrete care te transforma intr-un fel de egoist cumva.
Exista un astfel de loc in Timisoara, o taverna mai bine zis, atat de mica si personala, incat mai ca iti e rusine sa ceri si o cafea. De muzica nici nu mai vorbesc…
Postez de pe telefon de langa o gagica superba doar ca sa va fac in ciuda.

(15 comentarii)

De ce? Pentru ca mi-era foame, pentru ca mi-era sete si pentru ca a zis Razvan ca si lui ii place acolo.

Deci, trebuia sa ies luni prin Piata Unirii (cea din Timisoara) la o cafea. Afara era frumos, dar paretenera sictirita, cafeaua ar fi fost buna, dar nemancat parca nu-mi pica bine sa trandavesc prin Unirii. Ajuns la locul cu pricina, ce mi-a trasnit mie prin cap? Si buna dispozitie trebuie sa treaca prin stomac, asa ca mi-a luat de o toarta partenera de cafea si ne-am indreptat (incet dar sigur) spre Stradivarius, locul in care am auzit ca se serveste cel mai repede.

Ca sa nu complic comanda si ca sa nu rasfoiesc 10 file de Menu am ales meniul zilei. M-a socat cat era de ieftin. 14 RON pentru 2 feluri, plus desert si bautura pe langa (apa, bere suc – la alegere, moncher). E adevarat, fara salata. M-am gandit ca e cu schepsis: mai mult →

(37 comentarii)