Am și eu câteva curiozități mai deontologice, așa, vizavi de Twitter.
De ce sunt unii obsedați de reciprocitate? Adică, băi, mă urmărești, te urmăresc și eu pe tine. Ți-am dat follow, tu nu mi-ai dat înapoi, îl retrag. Nu e Facebook! Nu ne împrietenim, ne urmărim. Te interesează, urmărești, nu, nu.
De unde moda cu mulțumirile pentru RT? Mă interesează ce ai scris și presupun că o să placă și urmăritorilor mei, dau un retweet. Simplu. Asta cu mulțumescul e cam așa: vai, mă pupi? Te pup și eu înapoi.
UPDATE:
Mi-am dat seama de ce mi se par fără sens tweeturile de mulțumesc pentru ReTweet-uri – pentru că e cumva stupid să-i mulțumești unui om că îi place ceva… Postez niște țâțe pe Twitter. Cum să mulțumesc de RT? Vă mulțumesc că vă plac tâțele? :))
Și ultima:
De ce nu știe nimeni că există DM? Pfua. Mă omoară reply-urile prelungite între aceleași două (sau mai multe) persoane. Bă, e discuție între voi, de ce țineți morțiș să o faceți publică?
Ah, bonus:
De ce se supără lumea pe unfollow pe motivul pomenit mai sus? Ți-am dat follow pentru că mă interesa ce scriai, dar cum nu mă interesează discuțiile tale private făcute public, ți-am dat unfollow. Simplu.
