Azi dimineata, citind cateva super-bloguri (ale caror nume si mai ales adrese n-o sa le dau, pentru ca sunt mult-prea-tare si nu m-au platit indeajuns nici macar ca sa le citesc, darmite sa le si pomenesc, ok, divaghez si parca imi vine sa fac o paranteza in paranteza si stilul ala aparent nu da bine in scris) mi-am adus aminte ca am si eu un blog pe care l-am neglijat de ceva vreme.
Stiti, blogul e ca o casatorie sau o laba pe canapeua din sufragerie, nu te-a pus nici dracu’ sa te incurci, dar e musai sa mergi mai departe daca nu te-ai oprit pana sa nu-si dea nimeni seama. Mi-am dat seama chiar la mijlocul frazei ca in teorie e foarte aiurea, nu aiurea, sa te adresezi la plural. Nu de alta, dar cica cititorul e derutat: nu stie daca i te adresezi lui, altora ori folosesti plural de politete. Dar cum scrisesem deja jumatate de fraza si tot am luat-o pe calea foarte gresita de vreo cateva zile, am zis ca-mi place si am lasat asa. Ah, am folosit si acelasi cuvant la distanta de cateva litere. Patru fraze mai sus.
Deci blogul e ca o casatorie. Gata cu introducerea. mai mult →
