Eu i-as fi spus “O intamplare draguta de Revelion”, dar dupa ce i-am povestit unui prieten, mi-a replicat foarte sincer “Asta inseamna sa traiesti in Timisoara” si cu titlul asta am ramas.

Se intampla in seara de 31 pe la ora 9. Se facea ca ma indreptam impreuna cu Mihai (prietenul din liceu cu care ma intovaraseam la trezit de popi) spre casa in care se tinea cheful de pomina dintre ani.

Ploua mai infernal ca in poezia lui Stanescu afara si amandoi, ca doua doi drumari surpinsi de ninsoare in mijlocului lui decembrie, incaltati in bascheti usori de toamna, paseam ca lebedele printre balti mai mici si baltoace mai pline.

10 minute prin ploaie ne-au fost suficiente sa ne umezim la ciorap ca doua virgine in prag de discoteca sau camin cultural. Ajunsi la bulevard, am falfait de sub umbrele din aripi si am gasit un taxi galben in care am sarit fara sa ne mai uitam la indicativ, la firma sau la tarif. Buun. Cald si bine. Ce mai conteaza firma?

Acum toata lumea stie ca taximetristii sunt prietenii mei, nici asta n-a fost mai prejos. Am inceput sa-l mistocarim selectiv pe Mihai. Ba eu, ba taximetristul. Mihai foarte afectat de proaspata despartire de prietena. Termenul proaspat aparent variaza intre o saptamana si 6 luni. Am ras bine cu tipul, de altfel om serios, la vreo 50 de ani, cu nevasta si cozonac de Craciun acasa.

Pe drum am mai pescuit un prieten. Am ras cu taximetristul si cu cel de-al doilea tot de problema lui Mihai. Eh, si dupa ce am traversat juma’ de oras am ajuns la destinatie. Ne-am urat la multi ani, distractie si toate cele cu taximetristul, de parca ne stiam de juma’ de viata, nu de jumatate de ora, am platit, am verificat sa nu uitam umbrelele si am coborat. mai mult →

(20 comentarii)