Multe chestii bune au dispărut în România în ultimii 20 de ani. Unele odată cu tranziția, altele odată cu privatizarea, etapele care au definit România pentru mai bine de un deceniu.
Cred că cele mai notorii exemple sunt REBUS-ul Flacără și Infractoarea Mov. Rebus mai există, dar nu mai e la fel.
Cum pot să le asociez? Ah, e simplu.
Prima (dar prima!) tipă dezbrăcată pe care am văzut-o vreodată într-o revista (sau ziar) a fost pe coperta unui număr estival din REBUS. Se întâmpla prin ’93, cred. Era o blondă tinerică, în costum de baie verde, cu cupele sutienului în jurul unor sâni abia trecuți prin adolescență. A fost un moment genial. Aveam 8 ani. Nu știam de ce îmi place, dar coperta aia a funcționat pentru mine ca un magnet.
La Infractoarea Mov am ajuns mai târziu, mult mai tărziu, și din greșeală; căutând fantome printr-o casă părăsită. Să fi fost ’97? ’98? Eh, în loc de fantome am găsit porn de calitate în casa aia părăsită. Colecții și colecții întregi de Infractoarea Mov. Am citit fiecare număr găsit din scoartă’n scoartă. Imaginile nu mă impresionau foarte tare (dar, serios, pe cine ar fi impresionat imagini și desene mono-colore cu femei dezbrăcate după porn adevărat pe televiziunea locală după 12 noaptea?), dar poveștile Infractoarei te dădeau pe spate.
Nu știu ce-mi veni, dar mi-am amintit în seara asta de Infractoarea Mov și celebrele-i articole din negura anilor ’90. Nu exista cenzură, nu existau reguli prea multe, nu existau ratinguri, nu exista foamea asta de bani, exista doar mult entuziasm. Și era bine.
Mi-e dor de anii ’90.
